VIOLENȚA DOMESTICĂ – un subiect mereu actual

În mod ”tradițional”, majoritatea oamenilor consideră că violența domestică se referă exclusiv la actele de violență fizică, acele agresiuni fizice (lovituri, îmbrânceli, bruscări etc) care au loc mult prea des între membrii unei familii, fie că vorbim de soți, parteneri, frați sau părinți – copii. Această credință ”populară” este contrazisă de prevederile Legii nr. 217/2003 (republicată, actualizată) pentru prevenirea și combaterea violenței domestice, în care sunt reglementate nu mai puțin de 8 (opt) forme de violență: fizică, verbală, psihologică, economică, sexuală, socială, spirituală și cibernetică, fiecare având propria definiție.

Potrivit legii, prin victimă se înțelege persoana fizică supusă oricăreia dintre cele opt forme de violență enumerate mai sus, inclusiv copiii martori la acestea, aceasta beneficiind de o serie de drepturi (a) la respectarea personalităţii, demnităţii şi a vieţii sale private; b) la informarea cu privire la exercitarea drepturilor sale; c) la protecţie specială, adecvată situaţiei şi nevoilor sale; d) la servicii de consiliere, reabilitare, reintegrare socială, precum şi la asistenţă medicală gratuită, în condiţiile prezentei legi; e) la consiliere şi asistenţă juridică gratuită, în condiţiile legii) și facilități gratuite (ex.: centre de primire în regim de urgenţă; centre de recuperare; locuinţe protejate), care să prevină sau să combată efectele violenței domestice.

Categorii

Aspecte Legale Decodate (1)

Protecția efectivă a victimelor violenței domestice se asigură de instituțiile competente ale statului (Poliție, Parchete, instanțe de judecată) prin emiterea – în cazurile care comportă o urgență reală, efectivă – a ORDINULUI DE PROTECȚIE. Din această perspectivă, a urgenței necesității luării măsurilor de protecție, subliniem faptul că trecerea unui interval mai lung de timp între momentul violenței reclamate și momentul sesizării organelor competente ale statului (fie că vorbim despre Poliție, fie că vorbim despre instanțele de judecată) și/sau interacțiunea voluntară și fără incidente dintre victimă și agresor între cele doua momente sunt de natură să înlăture ipoteza urgenței luării măsurilor de protecție, întrucât contrazic existența unui pericol iminent pentru victimă. De aceea, pentru o protecție eficientă și întemeiată (mai ales că aceasta presupune – în toate cazurile – limitarea forțată a exercitării unor drepturi civile ale agresorului, o ingerință în viața acestuia dar si a victimei), se impune ca victima să acționeze imediat ce este posibil pentru a obține protecția oferită de lege.

În cazul în care situațiile care implică actele de violență sunt sesizate, de către victimă sau de către alte persoane, direct organului de Poliție, acesta – pe baza probelor adunate – poate emite un ORDIN DE PROTECȚIE PROVIZORIU, cu o durată de 5 zile, prin care poate dispune una / mai multe / toate următoarele măsuri:

evacuarea temporară a agresorului din locuinţa comună, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;
reintegrarea victimei şi, după caz, a copiilor în locuinţa comună;
obligarea agresorului la păstrarea unei distanţe minime determinate faţă de victimă, faţă de membrii familiei acesteia, ori faţă de reşedinţa, locul de muncă sau unitatea de învăţământ a persoanei protejate;
obligarea agresorului de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere;
obligarea agresorului de a preda poliţiei armele deţinute;

Pentru emiterea Ordinului de Protecție Provizoriu, organele de poliție pot aduna probe privind situația de fapt prin orice mijloace (– constatarea prin propriile simţuri şi consemnarea celor constatate într-un înscris ori înregistrarea celor constatate cu mijloace tehnice; – consultarea bazelor de date la care au acces potrivit atribuţiilor de serviciu şi consemnarea celor constatate într-un înscris; – declaraţiile persoanelor implicate în actele de violenţă domestică, ale persoanelor care au asistat la producerea actelor de violenţă domestică şi ale altor persoane care pot comunica informaţii cu privire la persoanele implicate în actele de violenţă domestică; – înregistrări video sau audio ori fotografii, indiferent de provenienţa acestora; – înscrisuri, inclusiv cele de natura mesajelor sau postărilor în mediul electronic şi/sau de telefonie mobilă), având dreptul de a pătrunde în domiciliul sau reşedinţa oricărei persoane fizice, fără acordul acesteia, precum şi în sediul oricărei persoane juridice, fără acordul reprezentantului legal al acesteia, dacă sesizarea indică în mod expres că actele de violenţă domestică au loc sau au avut loc în spaţiile respective, precum si dreptul de a folosi forţa şi mijloacele din dotare, în mod adecvat şi proporţional.

Ordinul de protecţie provizoriu se înaintează de către unitatea de poliţie din care face parte poliţistul care l-a emis, pentru confirmare, parchetului de pe lângă judecătoria competentă în a cărei rază teritorială a fost emis, în termen de 24 de ore de la data emiterii. Ordinul de protecţie provizoriu se înaintează parchetului competent potrivit prevederilor alin. (1) însoţit de formularul de evaluare a riscului şi de mijloacele de probă obţinute potrivit prevederilor art. 29 sau strânse potrivit prevederilor Legii nr. 135/2010, cu modificările şi completările ulterioare. Mijloacele de probă strânse potrivit prevederilor Legii nr. 135/2010, cu modificările şi completările ulterioare, pot fi înaintate în copie certificată de organul de cercetare penală. Procurorul de la parchetul competent potrivit prevederilor alin. (1) decide cu privire la necesitatea menţinerii măsurilor de protecţie dispuse de organul de poliţie în termen de 48 de ore de la emiterea ordinului de protecţie provizoriu. Procurorul confirmă necesitatea menţinerii măsurilor de protecţie dispuse de organul de poliţie prin ordinul de protecţie provizoriu, aplicând o rezoluţie cu caracter administrativ pe exemplarul original al acestuia. În cazul în care constată că nu mai este necesară menţinerea măsurilor de protecţie dispuse, procurorul poate dispune motivat încetarea măsurilor de protecţie, cu menţionarea momentului de la care acestea încetează. Procurorul comunică acest lucru de îndată unităţii de poliţie care a înaintat ordinul de protecţie provizoriu, care ia măsuri pentru informarea imediată a persoanelor ce făceau obiectul acestuia. Imediat după confirmarea ordinului de protecție provizoriu, procurorul înaintează ordinul de protecţie provizoriu, însoţit de documentele care au stat la baza emiterii şi confirmării acestuia, judecătoriei competente în a cărei rază teritorială a fost emis, însoţit de o cerere pentru emiterea ordinului de protecţie. În situaţia înaintării ordinului de protecţie provizoriu către instanță, durata iniţială pentru care a fost dispus se prelungeşte, de drept, cu durata necesară îndeplinirii procedurii judiciare de emitere a ordinului de protecţie, cu informarea agresorului despre acest fapt.

Ordinul de protecţie provizoriu poate fi contestat la instanţa de judecată competentă, în termen de 48 de ore de la comunicare, contestația soluționându-se în regim de urgență, cu participarea obligatorie a procurorului și cu asigurarea obligatorie a asistenței juridice atât pentru victimă, cât și pentru agresor.

Desigur, victima are posibilitatea de a se adresa direct instanței de judecată în raza teritorială a căreia își are domiciliul / reședința, atunci când viaţa, integritatea fizică sau psihică ori libertatea îi este pusă în pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei, în scopul înlăturării stării de pericol iminent prin emiterea unui ORDIN DE PROTECȚIE în cadrul căruia instanța de judecată poate dispune:

a) evacuarea temporară a agresorului din locuinţa familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietat
b) reintegrarea victimei şi, după caz, a copiilor, în locuinţa familiei;
c) limitarea dreptului de folosinţă al agresorului numai asupra unei părţi a locuinţei comune atunci când aceasta poate fi astfel partajată încât agresorul să nu vină în contact cu victima;
d) cazarea/plasarea victimei, cu acordul acesteia, şi, după caz, a copiilor, într-un centru de asistenţă dintre cele prevăzute de lege.
e) obligarea agresorului la păstrarea unei distanţe minime determinate faţă de victimă, faţă de membrii familiei acesteia, astfel cum sunt definiţi potrivit prevederilor 5, ori faţă de reşedinţa, locul de muncă sau unitatea de învăţământ a persoanei protejate;
f) interdicţia pentru agresor de a se deplasa în anumite localităţi sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează ori le vizitează periodic;
g) obligarea agresorului de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere;
h) interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod, cu victima;
i) obligarea agresorului de a preda poliţiei armele deţinute;
j) încredinţarea copiilor minori sau stabilirea reşedinţei acestora.
k) interdicţia pentru agresor de a încasa alocaţia de stat pentru copii şi încuviinţarea încasării acesteia de către părintele/persoana căruia/căreia i s-a încredinţat copilul spre creştere şi educare sau la care s-a stabilit reşedinţa acestuia. Interdicţia se comunică, de îndată, agenţiei judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială sau a municipiului Bucureşti, după caz. Alocaţia este încasată de părintele/persoana beneficiar/beneficiară al/a măsurii de protecţie pe durata valabilităţii ordinului de protecţie şi atât timp cât i-a fost încredinţat copilul sau în situaţia în care copilul are stabilită reşedinţa la acesta/aceasta.

Prin aceeaşi hotărâre, instanţa poate dispune şi suportarea de către agresor a chiriei şi/sau a întreţinerii pentru locuinţa temporară unde victima, copiii minori sau alţi membri de familie locuiesc ori urmează să locuiască din cauza imposibilităţii de a rămâne în locuinţa familială.

Pe lângă oricare dintre măsurile dispuse conform celor de mai sus, instanţa poate dispune şi obligarea agresorului să urmeze consiliere psihologică, psihoterapie şi poate recomanda internarea voluntară sau, după caz, poate solicita internarea nevoluntară, în condiţiile Legii sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice nr. 487/2002, republicată. În cazul în care agresorul este consumator de substanţe psihoactive, instanţa poate dispune, cu acordul acestuia, integrarea acestuia într-un program de asistenţă a persoanelor consumatoare de droguri, conform art. 22 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Prin aceeaşi hotărâre, instanţa poate dispune luarea unei măsuri de control al respectării ordinului de protecţie şi pentru prevenirea încălcării acestuia, precum:

a) obligarea agresorului de a se prezenta periodic, la un interval de timp stabilit de instanţă potrivit împrejurărilor, la secţia de poliţie competentă cu supravegherea respectării ordinului de protecţie;
b) obligarea agresorului de a da informaţii organului de poliţie cu privire la noua locuinţă, în cazul în care prin ordin s-a dispus evacuarea lui din locuinţa familiei;
c) verificări periodice şi/sau spontane privind locul în care se află agresorul.

Dispozitivul hotărârii va cuprinde şi menţiunea că încălcarea oricăreia dintre măsurile dispuse prin ordinul de protecţie constituie infracţiune.

Începând cu luna iulie 2023, durata aplicabilității măsurilor dispuse prin Ordinul de Protecție emis de instanța de judecată se poate întinde până la 12 luni (anterior acestei date, durata maximă era de 6 luni). La expirarea duratei măsurilor de protecţie, persoana protejată poate solicita un nou ordin de protecţie, dacă există indicii că, în lipsa măsurilor de protecţie, viaţa, integritatea fizică sau psihică ori libertatea i-ar fi puse în pericol.

Dalina Ioana Terzi – Cabinet de Avocat are o bogată practică în materia ordinului de protecție, acționând atât în favoarea victimelor, cât și în favoarea agresorilor, rata de succes a demersurilor judiciare în această materie fiind remarcabilă.

Categorii

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

BIROU PRINCIPAL

BIROU SECUNDAR